Descoperiri arheologice din actuala comună Poșta Câlnău arată că zona a fost locuită în preajma mileniului al IV-lea î.Hr.-în zona localității Sudiți găsindu-se urme ale culturii Boian. Alte descoperiri arheologice din zonă, din localitățile Potârnichești și Poșta Câlnău datând din secolele al III-lea -al V-lea d.Hr. aparțin culturii Sântana de Mureș-Cerneahov, iar altele din secolele al VIII-lea-al IX-lea aparțin culturii Dridu.
Unele sate ale actualei comune apar pe hărți din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, așa cum arată atlasul geografic și istoric al județului Buzău al lui Basil Iorgulescu. Același atlas amintea de unele mișcări sociale în satul Aliceni în 1877, de cele de la Zilișteanca din 1892, precum și de participarea localnicilor la răscoala din 1907. Multă vreme, în această comună localitatea principală a fostZilișteanca, sat denumit astfel deoarece a fost înființat pe la 1790 pe o siliște (vatră de sat părasit). Satul Poșta Câlnău a apărut mai târziu, după apariția releului poștal în care se schimbau caii între Buzău și Râmnicu Sărat. Stația de poștă Câlnău avea, conform unui document din 1811, 140 de cai, iar alte documente ulterioare arată numere mai mici. Tot în acea perioadă de început s-a format și nucleul satului principal al comunei de astăzi; acest sat s-a numit inițial Poștea sau Haimanalele.
Satele Aliceni și Sudiți au fost formate prin stabilirea aici a țăranilor aduși de Alecu Hrisoscoleu pentru moșia sa; satul Aliceni s-a numit mai întâi, astfel, Satul Alecului, iar satul Sudiți a fost denumit astfel deoarece era locuit de lucrători străini.
În 1831, după ce vechiul pod de lemn a fost distrus de viitură, s-a construit, sub supravegherea arhitectului Freiweit, podul de piatră peste râul Câlnău pe drumul dintre Buzău și Râmnicu Sărat, acesta fiind primul pod de piatră din Muntenia. Anastase Tarba Verussi, unul dintre supraveghetorii construcției podului, a delapidat bani destinați proiectului și a cumpărat cu o sumă mică mai multe piese dintezaurul de la Pietroasele, pe care le-a ascuns într-o gropă aflată pe un deal din preajma podului. Ulterior, autoritățile au primit un bilet prin care li s-a indicat locul, iar 12 din cele 22 de piese ale tezaurului au fost recuperate de acolo.
La începutul secolului al XX-lea, majoritatea satelor componente ale comunei Poșta Câlnău (inclusiv satul eponim) formau comuna Zilișteanca, parte a plășii Câlnău. La 1 ianuarie 1933 s-a înființat și comuna Aliceni, tot în plasa Câlnău, în jurul satului cu același nume.[3] Comuna Zilișteanca, predecesoarea comunei Poșta Câlnău nu se suprapunea, însă, perfect peste teritoriul comunei actuale; ea se întindea spre sud până la râul Buzău, cuprinzând la un moment dat și satul Vadu Pașii, după înființarea sa în 1880. Podul peste Câlnău, pe atunci un reper al comunei Zilișteanca, este astăzi la limita dintre comunele Mărăcineni și Vadu Pașii.
Dupa cum se stie, primaria a fost o buna bucata de vreme situată în comuna Zilisteanca, lucru datorat probabil asezarii acestei localitati chiar la jumatatea distantei dintre extremele comunei, situatie ce facilita deplasarea locuitorilor atat din partea de N (Suditi) cat si din partea de S (Potarnichesti). Este probabil ca acest fapt sa se datoreze si importantei pe care o avea aceasta comuna, numarandu-se printre localitatile cele mai vechi din judeţ. Comuna Zilisteanca, cu o suprafata totala de 8.200 ha, are ca forma de relief campia dantelata in partea de sud-est iar in partea de nord-vest zona este preponderent colinara. Este delimitata de drumurile de acces catre suprafetele de teren administrate actualmente, in mare parte de catre asociatiile agricole private. Ocupatia de baza a locuitorilor comunei o reprezinta agricultura, aceasta constand in principal in cultivarea pamantului si cresterea animalelor. Un inceput bun este si acela al dezvoltarii micii industrii, unde sunt angajate peste 250 de persoane.
Activitatea economica a localitatilor din componenta comunei Posta Calanu de la infiintarea sa si pana in anii 1936 circa, a fost tratata in aceste pagini, in general din punct de vedere istoric si nu sub aspectul indicatorilor economici sau a obiectivelor realizate. Lipsa datelor concrete sau a programelor sincere de dezvoltare din perioada comunista, m-au determinat sa abordez si aceasta perioada tot succint fara sa ma aplec asupra analizei strict economice, a relalizarii planurilor „cincinale”, a recoltelor record sau „Planului de sitematizare” cel ce a „sugrumat” dezvoltarea satului romanesc. Avand in vedere ca in perioada comunismului deciziile se luau centralizat, initiativa – acolo unde mai era – nu se mai putea atribui unei singure persoane sau oricum fiilor satului ci deciziilor partidului ce actiona pe cale erarhica.
In perioada de dupa razboi odata cu colectivizarea sau reampartit si aici ca in toata Romania interesele si structura sociala, cei saraci au dat acordul imediat pentru realizarea cooperativelor iar cei putin scoliti si fara prea multe pretentii au devenit adeptii ideilor comuniste si s-au mobilizat impotriva intelectualilor cu vederi mai largi a chiaburilor sau boierilor. Majoritatea taranilor ce-si cumparasera pamantul din mosia Garbovi (1903) sau mosia Zilisteanca (1916), mosia Balosul (1920) sau padure de la Euforia Spitalelor Civile din Bucuresti (1925) si chiar si cei ce au mostenit de la parinti erau sceptici si nu s-au inscris in cooperative. Au intervenit desigur tovarasii – adeptii comunisti, in general saracii si oamenii fara pretentii de sine – si au aplicat metodele intimidatorii ale comunistilor, contribuind la realizarea Propietatii Obstesti. Pana prin anii 60 a fost perioada refacerii de dupa razboi si realizarea coloectivizarii, sper sa pot la un moment dat compreta cu detalii.
În perioada anilor 1960-1968 la conducerea comunei s-a aflat domnul Arsene Vasile, în funcţia de preşedinte, secretar al „sfatului popular” era Crăciun Gheorghe, iar contabil Dedu Gheorghe. Multe din nevoile comunităţii au fost realizate în acea perioadă, la şcoala generală Poşta Cîlnău s-au construit încă 5 săli de clasă alături de cele două existente şi cancelarie. S-a terminat electrificarea comunei şi s-au lărgit şi pietruit o parte din uliţele satului. O altă realizare mare a comunităţii a fost construirea căminului cultural din satul Poşta Cîlnău acţiune ce s-a terminat în anul 1965. În acest locaş de cultură se desfăşurau activităţi cultural atractive: hore, serbări şcolare si diverse spectacole. În sectorul zootehnic s-a construit castelul de apă. Ca formă de lucru a terenurilor agricole funcţionau Cooperativele Agricole de producţie (CAP).
În perioada anilor 1969-1971 funcţia de primar al comunei a deţinut-o Huzu Vasile, care era şi secretarul primăriei. Din 1971, la conducere s-a aflat domnul Bîsceanu Gheorghe care şi-a desfăşurat activitatea până în anul 1979 perioada in care s-au construit podurile peste paraul Calnau, s-au construit unitatile cooperatiste de desfacere a marfurilor si alimentatie publica (bufetele), in localitatile Suditi si Posta Calnau. Din anul 1979, funcţia de primar a fost preluată de doamna Toader Sabina care a rămas la conducere până în decembrie 1989 când au izbucnit evenimentele din decembrie, lucru care a dus si la schimbarea din functie a acesteia. În această perioadă s-a construit blocul de locuinţe format din 8 apartamente şi două garsoniere în care locuiesc salariaţi şi cetăţeni din comună si unde se afla si cabinetul medical ce deserveste satele Posta Calnau, Potarnichesti, Satul Nou si Calugareni . Cu sprijinul Primăriei şi în colaborare cu CAP de pe raza CUASC s-a înfiinţat Asociaţia Economică Intercooperatistă de creşterea găinilor ouătoare şi puilor de carne Poşta Calnău. Aici lucrau peste 100 de muncitori si de aici era asigurată alimentarea cu ouă şi carne a populatiei din comună şi judeţ.
Dupa izbucnirea evenimentelor din decembrie 1989 această întreprindere si-a incetat activitatea, halele unde odinioara cresteau puii si gainile outoare au fost inchiriate catre diversi imprenditori printre care si unei fabrici de cherestea si parchet pentru export, iar dupa 1997 in timpul guvernarii CDR (Conventia Democratica), datorita sprijinului acordat de catre fiul presedintelui Emil Constantinescu, domnului Giorgica Ivanescu, obiectivul si-a schimbat activitatea, transformandu-se in fabrica de alcool. Pe langa impactul social pozitiv trebuie mentionata contrubutia adusa la asa zisa educare a lucratorilor care nu erau invatati cu „munca la patron” dar in schimb erau foarte inventivi cand se trata de „completat neajunsurile” sau pe romaneste de furat. Deviza era clara si a dat rezultate „paine calda pentru toti dar cum v-am prins cu chiulul sau cu furatul (notiuni echivalente in capitalism) te-am dat afara si o sa-ti planga copii de foame!”.
